sâmbătă, 28 septembrie 2013

Jurnalul unei femei simple (7)

E iar final de săptămână, așa că e vremea să aștern câteva gânduri în jurnal!

Data/ora... 28 septembrie 2013, ora 10:10

Afară... plouă mărunt... încet-încet, vorba cântecului (care cântec, acum câțiva ani, mi se părea cam greu de ascultat...Acum îmi place. Mult, chiar!)

Mă gândesc... că nimic nu-i pentru totdeauna...Toate trec și toate lasă urme...

Învățăm... de la animalele din jurul nostru. Învățăm de la ele lecția bucuriei, a suferinței, a iubirii și a purtării de grijă.

Sunt recunoscătoare pentru... liniște.

Sunt îmbrăcată cu ... haine groase.... un hanorac roz și pufos, ce mă înveselește, pantalon sport, vestă.... Acum, nu că ar conta prea tare care-i ținuta mea (ținută, nu ootd, cum zic din ce în ce mai mulți, spre disperarea mea :)) ), dar vreau să scot în evidență că s-a dus vremea bună. Și asta chiar nu-mi place! Nu-mi place frigul, nu-mi place iarna și mi-e greu când mă gândesc că tot așa o să fie câteva luni...

Citesc... lista cu materialele pe care trebuie să le conțină două mape pe care le am de pregătit pentru la muncă. 

Aștept... să scap de răceală. Mă sâcâie, mă ține în loc și-mi aduce aminte că n-am timp nici măcar să bolesc... Greu așa...

De meșterit... mai croșetez raaar câteva rânduri. Aș începe un cardigan, dar chiar nu știu când voi ajunge să cumpăr materialele necesare...

Ascult... poaia de care scriam mai devreme. Dacă e sâmbătă și nu trebuie să ies din casă, e chiar plăcută, cât e ea de ploaie! Situația se schimbă când se suprapune cu vreo zi de muncă și e nevoie de umbrelă! Și de ieșit din ”zona de confort”.

În casă... e liniște. Și nu prea e lumină... Îmi plac zilele senine, când soarele dă năvală prin ferestrele mari! Și când totul e frumos colorat în culoarea lemnului, a pereților deschiși la culoare și a vișiniului unor lucruri!

Lucruri preferate - balerinii mei roșii și geanta bleumarin. Și nu, nu-s microbistă! 

Melodii plăcute 

Billie Myers - Kiss the rain



Guns N' Roses - November Rain


ABBA - Andante


Ce filme am mai văzut - am reușit să văd până la capăt Lore (prea greu, profund și cu un subiect delicat), am mai văzut vreo două-trei episoade din Person of Interest


Pagini de jurnal culege în fiecare vineri Taniușa

Să aveți un final de săptămână grozav! Toate cele bune!.

miercuri, 25 septembrie 2013

Maria Tănase

Azi vă scriu câteva rânduri simple despre un om complex - Maria Tănase. Doamnă a muzicii românești, Maria Tănase mi-a fermecat copilăria cu muzica ei.
Să ne amintim azi, la 100 de ani de la nașterea ei, de un cântec românesc minunat!


 Și, eventual, să mai aflăm câte ceva despre viața sa...


marți, 24 septembrie 2013

Meloman pentru o zi (9)

Târziu, știu! Dar... primiți-mă și pe mine în grupul melomanilor pentru o zi, voi, toți cei reuniți la Sorin!
Propunerea mea de azi - ”Truly, madly, deeply” - Savage Garden. Cântec drag mie!





marți, 17 septembrie 2013

meloman pentru o zi (8)

Sper ca frumusețea acestei amintiri muzicale să vă meargă la inimă!




La Sorin găsim și alte melodii frumoase!

duminică, 15 septembrie 2013

Jurnalul unei femei simple (6)

După o săptămână plină, a venit vremea să scriu din nou o pagină de jurnal. Așadar...

Pentru astăzi (data/ora) - duminică, 15 septembrie 2013, ora 10:40

Afară - deși e soare, e rece, adie vântul, se simte toamna în aer...

Mă gândesc... că am de pregătit o grămadă de lucruri pentru săptămâna asta și că... nu prea este chef...

Învățăm... să zâmbim de la copiii din jurul nostru. Învățăm că avem alături oameni de calitate, cărora trebuie să le acordăm mai mult din timpul nostru!

Sunt recunoscătoare pentru ... sănătate.

Cu ce sunt îmbrăcată - cu haine din ce în ce mai grosuțe... :(( Și nu-mi place deloc treaba asta!

Citesc - doar manuale și cărți pentru clasa a II-a :D

Ceea ce aștept (sper) - să-mi fie elevii silitori și veseli și în acest an!

Ce mai meșteresc - una, alta, pentru mâine/săptămâna viitoare... O coroniță pentru ușa clasei, câteva decupaje pe care elevii vor avea de scris impresii din vacanță...





Ascult - Magic FM

În casă - este liniște. Parcă... prea liniște!

Unul dintre lucrurile mele preferate - frunzele toamnei.

Melodia preferată momentan - Mai ții minte, măi dragă Mărie? O melodie pe care o ador de când eram mică, mică. De când eram o Măriuță mică!

Ultimul film văzut - joi am fos la cinema cu elevii și am văzut Planes. Frumos tare, deși e film pentru copii și, inițial ești tentat să zici că nu te uiți tu, om mare, la desene animate! Online am văzut aseară Hummingbird. Violent tare, cu un subiect dur și un final și mai dur...Probabil real, dar eu prefer să văd ceea ce e frumos și bun în realitate.

O imagine pentru voi! - buchetul de flori pe care mi l-au dăruit sora și iubitul ei, de ziua mea. E maaaare și frumos. Foarte frumos! 



La final de postare trimit gânduri bune spre cei ce merg mâine la școală - copii, părinți, profesori! Să aveți un an școlar frumos și bun! Iar pentru azi, să aveți o duminică minunată!


Mai multe pagini de jurnal citiți la Taniușa.




miercuri, 11 septembrie 2013

30

30! De vise, de dorințe, de speranțe, de ani trăiți frumos. I-am împlinit azi! Le-am pătruns sensul și le dau dreptate celor ce mi-au spus că vârsta asta e frumoasă! E vârsta la care pot să mă bucur înțelept de ceea ce am și să visez, la fel de înțelept, la ceea ce urmează să am. 
Pentru toți anii aceștia Îi mulțumesc Domnului și le mulțumesc celor ce îmi fac viața frumoasă! 


marți, 10 septembrie 2013

Meloman pentru o zi (7)

Marți... Nori... Rece... Melancolie... Muzică... Semnificații...



La Sorin găsim și alți melomani! ;)

sâmbătă, 7 septembrie 2013

Jurnalul unei femei simple (5)

Pentru astăzi (data/ora) - sâmbătă, 7 septembrie 2013/10:42

Afară - e o zi frumoasă de septembrie. Dacă nu-s ploioase și au soare, zilele de toamnă pot fi chiar frumoase!

Mă gândesc... cât de repede a trecut săptămâna asta! 

Învățăm... de la toți și de la toate!

Sunt recunoscătoare pentru ... că săptămâna aceasta a fost foarte bine la muncă. Eu am devenit mai relaxată, iar lucrurile par, în sfârșit, așezate.

Din bucătărie ... miroase a cafea proaspătă! Câteva fructe așteaptă cuminți să ajungă într-o prăjiturică ușoară.

Cu ce sunt îmbrăcată - tricou, colanți și... papuci de casă :(( Da, da, e rece...

Citesc - zilele astea, chiar nimic... Știu, rușinicăăă!

Ceea ce aștept (sper) - să mai țină vremea bună cu noi.

Ce mai meșteresc - eheeee, decupez, decorez săli de clasă, pregătesc mici surprize pentru elevii mei... Chestii ”dăscălești”.


În casă - este curățenie și liniște. Foarte liniște.

Unul dintre lucrurile mele preferate - să-mi beau cafeaua de dimineață în liniște.

Melodia preferată momentan - Cea de mai sus. Nu îmi place din cale-afară, dar e simpatică și are un ritm fain.

Ultimul film văzut - Aseară am văzut Safe Haven. Mi-a plăcut. Și mi-a amintit de perioada liceului, când am fost prinsă într-un program de voluntariat al unei fundații din Kentucky. Viza sprijinirea femeilor victime ale violenței domestice... Păcat că a venit ziua de 11 septembrie și nu s-a mai continuat programul în țara noastră...



Taniușa găzduiește filele noastre de jurnal! :)

marți, 3 septembrie 2013

Meloman pentru o zi (6)

Hello, hello!
Dacă-i marți, e muzică! Dacă-i muzică, e și o amintire! Azi e rândul unui alt cântec drag - ”Hooked on a feeling” - Vonda Shepard. Eu nu am urmărit Ally McBeal atunci când a fost difuzat prima dată în țara noastră, ci mulți ani mai târziu, dar mi-a plăcut. E un serial care, dincolo de multe momente amuzante, ascunde sensibilitatea personajelor. Vouă v-a plăcut?


Sorin adună toate amintirile noastre muzicale pe blogul său! Numai bune de ascultat!